Nu mai poți să transcrii fonetic “cuvânt”.
Trebuie să-nveți s-o faci eminescian, cărtarescian, mesianescian,
Să-l transcrii invers, pe dos și răsturnat
Ca nici măcar pus în fața oglinzii dinăuntrul tău,
Să nu mai răsune cunoscut.
Trebuie să întorci litera pe dos, cu venele pe-afară,
Dacă nu vrei să-ți ceară urmașii summerienilor,
Drepturi de autor.
Trebuie întâi să deșiri Țesătura,
Ca s-o poți recroșeta.
Pentru că trebuia să începi cu celălalt capăt al firului.
Sparge mai repede placenta cu penița-gheară a stiloului!
Ieșind, transcrie răsturnat, pe dos și invers
Mesianescian, cărtarescian si eminescian, CUVÂNTUL,
Ca să nu ratezi șansa de a fi …publicat.
Hai sa ne amintim de toamna aceea…
Hai sa ne amintim de zambetele timide de adolescent…
Hai sa ne prindem de mana si sa ne aruncam in iuresul inceputului…
Eu te voi face sa zambesti, iar tu ma vei rasplati cu un balon, de guma.
Eu iti voi arata un copac despuiat de toamna, tu imi vei darui un fulg de nea decupat din hartie…
Eu iti voi intinde un deget, iar tu vei pune peste el mana ta mica.
Tu iti vei apleca coditele spre mine si iti voi sopti un vers, eu voi apleca urechea si tu imi vei sufla o ecuatie…
Iti voi arunca un ghem si tu vei prinde firul… Apoi vom pleca, vom alerga, vom tipa, vom rade, vom speria trecatorii.
Apoi vom pendula in leagan ultimul crampei din copilarie…
Vom schimba lacrimile in flori pe o banca de spital…
Ne vom schimba… dar vom ramane aceleasi…
Hai sa ne amintim de toamna accea…
Tu erai fetita cu pantofi roz, eu eram fetita cu pantofi negri…
Scutura din codite si iti vei aminti versul… Eu voi cauta printre ecuatii drumul sper tine.
Prinde capatul firului, te va duce in acea incapere unde a inceput sa se desire ghemul… acolo ma vei regasi de fiecare data iti va fi dor de acel septembrie…
Pentru acel septembrie… pentru acei copii… pentru copaci si pentru frunze… pentru baloane… pentru zambete… pentru tine.
Am descoperit asta seara o un loc ce parea vrajit… mi-am purtat pasii de mii de ori de-a lungul sau, dar niciodata nu am ridicat cu adevarat ochii din pamant sa vad ce ascunde locul acela…
E un drum mic ce desparte doua lumi…
Intr-un capat e o lume a aprentei inocente, insufletita de privirile inflacarate ale copiilor -unele fericite, sorbind nectarul primei iubiri, altele furioase, pe ochii ce se pierd sau poate doar pe amaratul de dascal ce a inteles totul gresit- si ingradite de privirile ocrotitoare ale dascalilor care mereu cauta drumul cel mai drept spre inimile ucenicilor lor…
In celalat capat e o alta lume, a parintilor si a bunicilor, a taximetristilor si a muncitorilor, a comerciantilor si a politistilor, o lume unde oamenii merg aplecati de griji, unde muncesc din greu pentru copiii lor, o lume unde oamenii sunt responsabili si au drepturi si sanse egale…
Dar intre aceste doua lumi e o vale… cu circuit inchis… la inceputul si la capatul ei sunt doua semne mari pe care scrie:
“ACCESUL PERMIS VISATORILOR,
PE STANGA PARCAREA DE VISE,
PE DREAPTA EXISTENTELE CU AVARIILE APRINSE”
E un drum feeric…de-a lungul sau sunt trei case mici cu oameni modesti si cu priviri adancite mereu in pamant… Valea e taiata de un raulet ce e acoperit de copacii ce i-au crescut impreajur… De o parte a raului e un lac mic, inconjurat de plopi, de cealalata parte e o lunca, unde vara copii se tavalesc in fanul cosit si sufla puful papadiilor si iarna innoata pana la gat in imensitatea inclestata… lunca raului e imprejmuita de salcami si de arbori de soc, ce-i acopera racoarea cu o dara de parfum ce te imbie la visare… aici cresc cele mai frumoase flori… si nimeni nu le rupe… oamenii sunt prea ocupati sa treaca de pe un taram pe altul… si nu sunt prafuite, caci calestile de vise nu scot fum si praf in urma, ci numai slipiri de stea …
Pe aceasta vale mirifica se organizeaza zilnic parade de fluturi, de gaze si albine, dar nimeni nu are timp sa le urmareasca marsul… aici au loc in fiecare seara spectacole, acum se joaca “Visul unei nopti de vara” cu greierul in rol principal, iar spre miezul noptii duetul “Urland la luna” in rol principal, doua javre oarecare…
Aici, in locul acesta se face trafic cu sperante… cei de sus spera ca vor ajunge la fel ca cei de jos, iar cei de jos “ar da ani buni din viata” pentru o clipa din inocenta celor de sus, pentru libertatea unui suras pueril…
O data, am incalcat legea vaii… si mi-am lasat visele acasa, am pasit in lumea vaii cu ochii deschisi… si am vazut lumea fara masca… Era atat de inspaimantatoare, incat m-a facut sa regret ca am incalcat regula…
Iesiti de sub vraja, ochii copiilor pareau mutilati sub desene de creion dermatograf… si nu mai aveau acea sclipire… purtau mai degraba sub gene ura pentru cel de alaturi… inima lor era incarcata de povara sperantelor fade de a deveni adulti… iar dascalii, purtau ochelari fumurii… pentru ca trecatorii sa nu observe ca ochii lor sfasie in doua tabere lumea ucenicilor… cei inzestati, dar nenorociti si cei ipocriti, dar instariti…
In capatul celalalt, adultii, cu inima demascata, dezvaluiau o lume cruda, haina, a negustorilor -de marfa… sau de suflete- ce te poate sfasia intr-o secunda daca nu negociezi dupa regulile lor… Aici nu ai nici o sansa ca balanta sa se incline pentru tine, caci plumbul cu care e masluita aceasta balanta rodeste viermi in inima lor si pelin in cugete…
De azi imi promit sa nu mai trec cu ochii deschisi prin aceasta lume, caci lipsa viselor m-a intristat prea mult…
Lumea mea nu arata asa…
Ce ati facut cu ea?
Pana o gasiti o sa ma ascund in valea vrajita si o sa privesc din parcarea din stanga la cei cu avariile puse…
Clouds and thunder;
Storm.
I cry,
You laugh…
They stare at me.
Dust and rain;
Mud.
You cry,
I laugh…
They stare at you.
Sun and mud;
Rainbow.
They cry,
You laugh…
I stare at them.
Rainbow and sun rays;
Light.
They laugh,
They cry,
We stare at them…
Sunt nori si tunet;
E furtuna.
EU plang,
Tu razi…
Ei se zgaiesc la mine.
E praf si ploua;
E noroi.
Tu plangi,
EU rad…
Ei se zgaiesc la tine.
E soare si noroi;
E curcubeu.
Ei plang,
Tu razi…
EU ma zgaiesc la ei.
E curcubeu, sunt raze;
E lumina.
Ei rad,
Ei plang,
Noi ne zgaim la ei…
Aujourd’hui, j’ai lu la pièce “Les Rhinos”.
Je me suis encouragé par les significations derrière de l’ histoire absurde.
Je me suis rendu qu’il ya des solitaires qui soutiennent leurs principes moraux jusqu’ à la fin…
Comment Berenger, il ya des gens qui n’adhèrent pas le troupeau de “Rhinos” comme d’autres l’ont déjà fait, ils méditent sur leur vie, rechercher la différenciation par rapport aux autres et quand ils le trouve ils suivent leur destin, même s’ils sont condamnés à la solitude.
La solitude est douce compare avec la perte de la dignité et la moralité.
J’ai peut sembler naïf de croire toutes ces choses simplement en lisant une pièce de théâtre mais je crois en moralisateur rôle de l’art.
Je crois que Ionesco a écrit sur les rhinocéros de la société humaine, juste pour me donner quelque espoir.
Est le théâtre absurde, mais suis-je absurde de croire en lui?
Magnolia et le lilas peints avec leur parfum le souvenir de les derniers mois de l’école secondaire…
Ils sont fleurs et rues qui vont profondément dans ma mémoire pour plus tard, beaucoup plus tard de faire revivre le lycee et ces belles années…ils sont gens et mots qui volent à côté de moi dans le passage inévitable du temps, mais ils restent fermes dans mon cœur pour adoucir les moments amers des prochaines étapes…
Ces émotions avant mon examen de maturité, faire de passer à travers mes yeux toutes les moments par cet etape de mon vie …quitter la maison, premier jour de lycee,la peur de ma classe collègues,le nouveaux amis, la premier amour, les beaux jours de l’automne, poèmes lus avec la soif et leurs interprétations maladroite écrit au crayon sur un carnet avec des lignes bleues…première blessure causé par la trahison..maintenant amis,amis quittent…larmes, les premiers poèmes écrit par moi, les premier reves d’avenir… le premier doutes, premières réflexions sur la vie, la mort, Dieu…
Les grand espoirs, les grand deceptions,les plus intenses instants de ma vie,
se sont réunis à odeur de la pluie d’automne, a l’odeur des arbres en fleurs au printemps, dans le fleurs de neige, dans la joie des vacances long et poussiéreux…tous se sont réunis en un seul mot:Lycee…
Fericire cand iti amintesti cat de fericit esti cand iubesti…